Totul incepe atunci cand o persoana, un prieten fals iti face cunostinta cu un altul, la fel de fals ca si primul insa care iti poate influenta viata in moduri exagerate. Se incepe cu o dorinta, probabil aceea de a iesi in evidenta sau poate una de a te putea integra intr-un grup ceva mai usor, crezand ca nu vei fi acceptat asa cum esti. Posibil o indrumare gresita a unui strain ce constient dar nevrand sa spuna iti va acapara intreaga viata cu o umbra de tristete, o evolutie inimaginabila a creativitatii intr-un mod tragic si o senzatie iluzorie, un sentiment constant de depresie si singuratate. Incepi sa crezi ca tot ceea ce faci este bine, este un mod facil de a te relaxa in orice situatie dar ca orice lucru care provoaca dependenta, ajunge sa fie un “start” concis pentru un involuntar “adio”.
Treci de primul, al doilea, al treilea fum si iti doresti sa retraiesti acea experienta deoarece o consideri unica, speciala. Desi prietenii adevarati intervin si incearca sa iti arate o cale dreapta, refuzi sa crezi in existenta unei solutii si mergi cu pasi rapizi spre un drum fara de intoarcere. In drumul acesta dur spre cunoastere apare un nou obstacol, “dezamagirea”, mai ales in fata persoanelor cele mai importante din viata oricarui om, parintii. Treci peste cuvantul lor dand dovada de lipsa de bun-simt, respectul fiind cel pentru care acestia au muncit ani intregi si lasi sa rasara acel sambure ce l-ai plantat la inceputul drumului, rebeliunea. Situatia incepe sa scape de sub control, incepi sa incalci orice regula, sa comiti lucruri de care nu te credeai in stare pentru a face rost de acea suma de bani bine intiparita pe creier doar ca sa mai poti savura acel moment trist, acea speranta fada pentru un timp atat de scurt incat nu iti va satisface nevoile atat cat iti calculezi tu ca e posibil.
Insotit de acest defect, apare in viata ta un cuvant, sa-i spunem un neologism pentru o fire firava si cuminte, minciuna. O data inflitrat acest nou cuvant in mentalitate si in vocabular incep sa apara probleme si mai mari. Ajungi la marginea unei prapastii, trezindu-te singur. Singur. Fara noi perspective, fara un orizont clar, fara trecutul de care iti este atat de dor acum si pe care il vezi la mii de kilometri distanta.
Te trezesti la stadiul in care nimic nu se mai poate rezolva si te gandesti ca poate nu ar fi trebuit sa accepti de la bun inceput influenta acestor persoane dependente de placeri nocive. Incerci sa iti cauti prietenii adevarati, un umar sa te regasesti, dar solidaritatea nu vine.
Acasa, familia indurerata asteapta sa renunti la ceea ce ai devenit si sa redevii ceea ce erai pentru ei la inceput, un om cu vise si planuri de viitor. Constientizezi ca toate deciziile pe care le-ai luat au fost gresite, negandite si incepi sa tipi dupa ajutor. Incepi sa-ti imaginezi cum ar fi continuat viata ta fara acel prim fum si te trantesti in genunchi implorand inca o sansa. Atunci realizezi ca viata ti-a oferit prea multe sanse si nu ai stiut cum sa profiti de ele. Un ultim gand iti trece prin minte.
Gandul acela ca pe parcursul a trei fumuri ai decis ca mintea sa-ti fie intunecata, judecata aruncata intr-o cutie de fier si ai ales sa te lasi pe mana lor. In final realizezi ca tu esti cel al carui sfarsit se apropie asemeni unei tigari consumate pana la filtru. Astepti ca focul sa arda ce a mai ramas, cand printr-o o judecata limpede ai fi putut spune “Nu drogurilor”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu