A world of gratefulness

Let’s start with a short introduction: Hi, my name is … you know my name! I am … me! Consider this a reminder of who you are, yes, you! The one I’m proud to call “myself”!

    I used to have a lot of friends, funny, entertaining, good listeners. On my way to finding myself, my true self, I lost a lot of them. They began to show me their true faces, their fake smiles ... Shortly, their way of being themselves around others when they weren’t around me!

Anais Nin once wrote :"Each friend represents a world in us, a world possibly not born until they arrive, and it is only by this meeting that a new world is born."

Let’s imagine for a moment a world without friends in it. What do you see? I see a world, an empty one to be exact, where everyone is on their own, not being able to count or lean on someone, just scared and unsure of everyone that surrounds them. Friendship is not the ordinary type of bound between two persons. Take me for example. I still have friends; old, new, wise, silly, funny and much more but that doesn’t mean that it makes it easy. I do have friends that are long gone as well and no, not dead, not out of town but here. I see them day by day and I do not interact with them at all… because you can’t be friends with everyone.

   How many of you know that someday, someone is going to walk into your life , and make you realize why it never worked out with anyone else before…A friend is someone who is there for you when he’d rather be anywhere else. They say that you are nobody until you are talked about; well I dared to prove they were wrong. You are someone just when you find the other “you” who offered to join your life and not take it for granted.  A friend is that gift from above which makes you feel like you are safe, like you are being understood, like you are not the only one with problems, and that your problems can easily be solved. A friend is the one who always tells you to walk thinking you have an invisible tiara on your head, because you deserve to be special. Because once you found that one true soul which is compatible with yours, there’s no need to label yourself in ways other people want. Just keep this one thing in mind and you’ll be more than fine forever and almost always, some friends just fit together!

There are times in life that you doubt yourself because you don’t feel safe around others. Each friend really does represent a world in all of us whether it is a world full of mistakes needed to be made in order to find ourselves, whether a world full of happiness, a world possibly not born until they arrive and never left behind even if they leave, and it is only by this meeting that our world is born. So yes! I do believe in friends because, at the end of the day, I really do love the world I live in.

Just catch me...

Celia Thaxter once said: There shall be eternal summer in the grateful heart; and it shall be eternal love within a person’s life. Do not be troubled about the future for it has not yet come. Be dropped into the flood of love for it has not revealed itself. Cover yourself into the sin of friendship for it will never end, and quiet the overpowered wave of emotions for if not it will blow your realm.

Love is basically the most almighty feeling a human can send, and feeling it, would be, basically loving the human receiving, but by the time it would be received, a friend would long be gone for it shall rarely return to its origin.

Friendship it’s being a starter for love, and loving it shall be its own ending for it won't stay the same as in beginning.

Admitting is an overrated emotion for it can stop the time within two people’s hearts, but stopping the time for people can shortly underrate the power of admitting.

Denying is the following feeling you face when the one you love isn’t ready to share its love back at you. Be in denial for it gives you great strength and abilities to hide a true emotion, but run from it for it has its strings attached.

If my being myself is creating between us a friendship revolving it around love and keeping it between admitting and denying, what can I honestly do to keep us into an eternal summer if one of our hearts will lose its gratefulness?

EU, EU SI RESTUL LUMII

      Se spune că odată cu începerea adolescenţei o anumită persoana este în stare să îsi ia propriile decizii referitoare la diferenţa dintre bine si rău. Poate că odata cu adolescenţa fiecare copil trebuie neaparat să se maturizeze brusc, să fie responsabil, sau poate că nu.

     Libertarea  este o himeră, un vis imposibil de atins sau un coşmar al copilului dependent de părinti. Libertatea o atinge fiecare om la randul său, atunci cand este timpul sau atunci cand viaţa ne îndeamna să fim la conducerea propriei noastre vieţi.

     Eu sunt un adolescent, un copil de cincisprezece ani care a fost nevoit să se maturizeze. Nu pentru că am avut o copilarie nereuşită sau pentru că părinţii mei au avut de înfruntat o bătălie a cărui premiu eram eu, o fiinţă cu multe lucruri de spus dar fără vocea şi curajul necesar pentru a le putea da viaţă. Nu! M-am maturizat brusc pentru că am constatat cu ceva timp în urmă că trebuie să îmî iau propriile decizii, că în curând timpul îmi va fura copilăria şi o va da uitării, lucru care mă va obliga să trec la stadiul de adult. Eu sunt un adolescent, o persoană care crede că poate rezista de una singură într-un mediu departe de parinţi. Ştiu că mă înşel  pentru că sunt genul de persoană căreia odată cu apariţia nopţii gândul îi preia conducerea şi începe să o poarte prin tot felul de subiecte pe care nici nu le cunoaşte sau cel puţin nu ar trebuii să le cunoască la vârsta ei.

    Obişnuiam să cred în prieteni adevăraţi care îmi vor fi alături indiferent de situaţie şi doar în bine, nu îmi puteam imagina răul şi nu puteam inţelege de ce oamenii pot să fie insensibili şi iraţionali. Sunt un om fericit dar trist, matur dar copilăros, vorbăreţ dar timid. Sunt o persoană plină de calităţi şi defecte. Voi fi mereu eu contra lor, opiniile mele contra opiniilor lor, viaţa mea contra a lor. Voi fi mereu eu, eu şi restul lumii.

    Aţi observat vreodată cum ne schimbăm comportamentul nu numai în funcţie de anturaj ci şi de anumite trăiri după care tânjim? Câţi ştiaţi că la vârsta aceasta copii caută noi senzaţii, trăiri, prin simplele ţigări? Va spun eu, mulţi, însă câţi ştiaţi de ce o caută în acest mod? Câţi dintre voi ştiaţi că la vârsta aceasta libertatea nu este singura după care adolescenţii tânjesc ci şi după un lucru care să le dea speranţa că mâine va fi diferit?

    Sunt adolescent, tânjesc la libertatea aceea ce o visez a fi reală, “prea bună ca să fie adevarată”. Adevarul este că pentru mine libertatea nu reprezintă un drum spre care să pot fugi cât mă ţin bătăile inimii, nu, reprezintă o simplă etapă din viaţa mea de om simplu, de copil cu vise si dorinţe infinite.

   Sunt acea persoană care intr-un final va deschide ochii, care va arăta ca acest stil de gândire e greşit şi va provoaca mai mult rău decât sufletul vostru poate duce. Nu mă consider mai presus de voi, sau un model bun de urmat când vine vorba de decizii bine luate şi cu cap gândite. Sunt în schimb o persoană interiorizată, nu las multă lume să mă contrazică sau să îmi impună anumite lucruri pe care nu vreau să le fac, şi ştiţi de ce? Pentru că sunt un adolescent ce a realizat că acest drum spre libertate e greşit, ce a realizat că poate să facă tot ce vrea singur, însă în acelaşi timp că nu poate! Ştiu că acest drum e greu şi în final nu va exista o recompensa, însă sper la libertatea ce ziua de mâine este capabilă să mi-o ofere. Sunt un adolescent influenţat de visul libertăţii. Acum spuneţi-mi ce reprezintă pentru voi această libertate?